Fat-Fumos

Era oz zi frumoasa de vara.Soarele stralucea puternic,incalzind pamantul cu razele lui stralucitoare.Norii pufosi alergau pe cerul senin.Iar in familia Mccartney era liniste deplina. Poate va intrebati cine este familia Mccartney,nu-i asa?Ei bine,familia Mccartney este familia regala.In aceea familie erau cinci membri:Adal Mccartney,care era un om atat de bun la suflet si de cinstit,era un rege deosebit.Elisabeth Mccartney,era o femeie rea si haina,caruia ii pasa doar de ea,daca ma intrebati pe mine va pot spun ca era o vipera.Anelice Mccartney care avea nenorocul sa fie exact ca mama sa.Si nu in ultimul rand Albert si Adelaida Mccartney.Aceastia erau niste copiii foarte cuminti,destepti si frumosi,dei vedeai iti era mai mare dragul de ei.
Elisabeth si Anelice ii urau pe Albert si Adelaida.Mai exact ii urau deoarece doareau ca dupa moartea regelui sa fie mostenitoare la tron numai Anelice.Din aceea cauza cele doua vipere faceu multe rele si dadeau vina pe copii.Dar imparatul,din fericire,zicea ca nu-i nimic,doar sunt copii,si copiii fac multe nasbatii.Daca nu a functionat asta,ce s-au gandit cele doua scorpii?Sa-i duc pe copii intr-o padure si sa-i lase acolo.Zis si facut,Elisabeth si Anelice i-au dus pe copii intr-o padure si le-au spus:
-Sa stati aici pana venim noi sa va luam.
Copiii au asteptat o zi au asteptat doua zile,da’ iale pe Elisabeth si Anelice de unde nu-s.Cand au vazut asta au pornit prin padure.
In regat,regele nu mai putea de ingrijorare.Doua zile si doua nopti i-a cautat pe Albert si Adelaida,in tot regatul.Intarara garzile:
-Marite rege,ne pare foarte rau,dar nu i-am gasit pe lord Albert si pe lady Adelaida.
-Cum nu i-ati gasit?spuse regale Adal,in culmea disperari.Mai cautati!
-Vai,luminatia ta!Cumse poate sa nu-i fi gasit?Oare unde or fi?zise Elisabeth c-un suraset cainos.Vai ce dor imi e de ei!
-Da,my lady.Si mie imi este dor de ei.Dar nu te-ngrijora,ii vom gasi.
Si a treia zi,imparatul daca a vazut ca nu are vesti de la nimeni,a pus o recompensa pentru cel ce ii va gasi copiii.Si nu era o recompensa absolut deloc mica.Ba din contra era foarte mare.De aceea multi oameni iau cautat dar in zadar.Nimeni nu i-a gasit.
Intre timp copiii se indreptau spre nean.Din pacate acum era toamna.Frunzele ruginii si argintii cadeau din copacii morti,peste tot in jurul lor,formand un covor de frunze rosiatice.Batranul soare se ascunde dupa norii arginti,refuzand sa
mai incalzeasca cu razele lui stralucitoare pamantul amortit.
Fata era foarte ingrijorata de venirea iernei.
-Ce ne facem,bunul meu fratior?In curand va veni iarna,iar noi vom ingeta,si nu vom mai avea mancare.
-Nu te ingrijora.Vom gasi noi o solutie.
Si zicand asta cazu intr-un somn adanc.
-Noapte buna fratioare!
Cand se crapa de zori baiatul pleca la vanatoare.Acolo vazu o caprioara.Isi indrepta arcul spre ea dar din spatele lui se auzi o voce cristalina:
-Te rog,nu omora caprioara.
-Si ce-ai vrea sa fac surioara?Vrei sa murim noi de foame?
-Nu.Dar ai putea sa gasesti altceva de mancare.
-Bine.
Iar caprioara fugi mancand pamantul.
Trecu o zi,trecu doua zile,trecu trei zile,trecu toamna.
Si in tara veni Craiasa Iarna.Norii au inceput sa cerna in stelute argintii.Neaua s-a asternut ca o mantie alba si stralucitoare.Au incepu sa roiasca albinele cele albe.Cerul era uneori inorat alte ori alb ca zapada.Soarele nu mai era darnic si nu mai avea puteri.Afara ningea ca-n povesti.
-Am inghetat,fratioare!
-Mai rezista!.
Dar spre norocul copiilor,prin padure se plimba un om alb ca spuma laptelui,imbracat intr-o tunica groasa,cu niste itari albastri pusi in cizmele negre ca abanosul.
-Ce faceti aici copii,pe vremea asta,imbracati asa de suptire?
-Ia,ce sa facem?Ratacim fara niciun scop.
-Nu ati vrea sa mergeti cu mine,in casa mea calduroasa,departe de frig si de toate lighioanele pamantului?
-Cum sa nu?Sa mergem!
Ajunsi acolo omul bun,lea dat ceva de mancare si i-a lasat sa se incalzeasca.
Si asa trecu si iarna.La fel trecura si anii.Acum fetita cea mica se facuse o domnita frumoasa,cu cositele de aur,cu privirea dragastoasa,si foarte priceputa la cusut.Iar baietelul firav se transformasa intr-un tanar voinc,inalt,frumos,puternic si destept.Omul nostru ii invatase tot ce stiuse si avusase grija de ei ca si copilasii lui.Dar ei in schimb il ajutasera foarte mult.
In timp ce domnita cea tanara se plimba prin padure,un fecior de imparat pornise la vanatoare.Cand o vazu se indragosti pe loc de ea.
-Ce face o fata asa de delicata ca tine prin padure,singura?
-Ma plimb.ii raspunze fata cu o voce prietenoasa
-Draga mea,nu ai vrea sa vi cu mine la palat?
-Ba da.
Si fata incaleca pe calul cel alb si plecara spre palat.
Cand parintii lui o vazura si mai ales o ascultare cu cate intelepciune vorbeste,o indragira pe loc.Si mereu il batea la cap pe baiat sa o ia de nevasta.Zis si facut.Printul ii ceru manea,iar domnita ii raspunse,,da,vreau sa fiu sotia ta!”.La palat se incinse o nunta mare si au fost foarte multi invitati.Printre acestia se numara si tatal copiilor.Cand auzi imparatul,de la cei doi frati,ca nevasta lui ii alungasera,a dat ordin ca ea si fiica ei sa fie aruncate in temnita si sa li se dea mancare si apa odata la o luna.
Si asa toti au trait fericitii,regele isi regasise copii,printesa era casatorita,iar omul cel bun a fost luat la palat.
Dar povestea nu se termina aici.Fat-Frumos vroia sa plece in lume.Multi oamenii s-au rugat de el sa nu faca asta dar nu i-a ascultat.S-a dus si dus a fost.
Dupa un an numele lui era cunoscut peste tot.Rapusase multe bestii si salvase multe domnite.
Intr-o zi calduroasa de primavara,ajunsase intr-un tinut foarte trist.Cand se uita in jurul lui erau numai fete triste.Pan’ la urma Fat-Frumos a intrebat pe cineva:
-De ce sunt toti asa de tristi pe aici?
- Pentru ca fata imparatului va fi sacrificata unui balaur.
-De ce?
-In imparatia noastra,trebuie sa-i dam balaurului cate un om.Si acum a venit randul imparatului.
-Voi rapune acest balaur!
Fat-Frumos se duse in pestera cea intunecata unde locuia balaurul.Lighioana simti miros de carne frageda.
-Vino aici pocitanie!
-Aici sunt,Fat-Frumos.Abia astept sa te mananc!
Si sari la voinic.Dar voinicul scoase sabia si ii reteza gatul.
Cand imparatul acelui taram vazu asa ceva ii date lui Fat-Frumos mna ficei sale.
Si traira fericiti pana la ‘danci batraneti.